PSD acuză Guvernul că a îndatorat fiecare român cu 25.000 de euro pentru următoarele trei decenii

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 29-03-2021 14:50
Actualizat: 29-03-2021 16:58

PSD acuză, luni, că actualii guvernanți au îndatorat viitoarea generație de adulți cu 25.000 de euro/persoană.

Vezi și: Guvernul Cîțu pregătește o lege anti-defăimare politică la televiziunile de știri

  • „Doar Florin Cîţu putea reuși performanța să împrumute într-un an și trei luni dublu decât în întreaga guvernare PSD. Și tot el poate să ne arate zilnic că: nu are bani pentru majorarea conform legii a alocațiilor, salariilor și pensiilor; nu este capabil să finanțeze coerent investițiile publice majore; nu poate susține firmele românești afectate de pandemie. În schimb, fiecare copil este condamnat să plătească împrumuturile lui aberante - câte 25.000 de euro pentru următorii 30 de ani! Acesta este #birul pus de ministru și premierul Cîțu viitoarelor generații ale României!”, a scris PSD pe pagina de Facebook a partidului. Social-democrații spun că ei au scăzut datoria publică la 34,8% din PIB.

Datoria guvernamentală totaliza, la finele primei luni din acest an, 47,8% din PIB, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor. Cea mai mare parte din datorie era reprezentată de titluri de stat.

Datoria administraţiei publice centrale se ridica la 487,68 miliarde de lei, din care 473,206 miliarde de lei pe termen mediu şi lung, cea mai mare parte fiind în lei (230,59 miliarde de lei) şi euro (214,57 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 15,91 miliarde de lei, la finele lui ianuarie 2021, din care 15,88 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 255,79 miliarde de lei (24,3% din PIB), din care 251,13 miliarde de lei cea a administraţiei publice centrale şi 4,665 miliarde de lei a administraţiei publice locale, şi aproape în totalitate (255,394 miliarde de lei) era pe termen mediu şi lung.