Buffon a fost suspendat un meci pentru blasfemie

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 31-03-2021 10:49

Portarul Gianluigi Buffon (Juventus Torino), a fost suspendat un meci pentru că a folosit “o expresie blasfematoare” la meciul din decembrie cu Parma, din Serie A, potrivit news.ro.

Buffon a primit sancţiunea în apel, după ce luna trecută a fost amendat cu 5.000 de euro.

Apelul a fost făcut de procurorul federaţiei italiene.

Citește și: BREAKING Fostul șef DIPI Gelu Oltean și 'prietena' sa, Vanessa, LUNGESC NEJUSTIFICAT dosarul 'Ayahuasca' - Avocat amendat cu o mie de lei pentru trei RECUZĂRI

La partida din 19 decembrie, câştigată cu 4-0 de Juventus, Buffon i-a adresat cuvinte blasfematoare colegului său Manolo Portanova. Incidentul, care nu a fost suprins de camerele de televiziune, a fost captat într-o înregistrare audio.

Blasfemia figurează în codul justiţiei sportive italiene. Începând din 2010, s-au decis în Italia mai multe sancţiuni în cazul jucătorilor şi antrenorilor care au rostit cuvinte considerate blasfemie.