Au început filmările pentru comedia Stormy Nights: scenele sunt realizate în România

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 31-03-2021 14:32

Regizoarea Cristina Jacob, cunoscută pentru „Oh, Ramona”, „Selfie 69”, „Poveste de dragoste” şi „Selfie”, a început filmările pentru comedia „Stormy Nights” din distribuţia căreia fac parte actori din Italia, Anglia, Franţa, Canada, SUA şi din România, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Pandemia a întârziat începerea filmărilor, fiind nevoie de multe luni de pregătiri şi proceduri speciale de lucru.

Cristina Jacob a transmis într-un comunicat: „Este o situaţie nouă, grea şi deseori absurdă. Costurile de producţie ne-au crescut enorm şi doar sprijinul şi dedicaţia unei echipe de profesionişti responsabili ne-au permis să ajungem cu bine aici”.

Ea a precizat că a făcut castingul cu ajutorul platformelor online, iar repetiţiile au avut loc după ce actorii selectaţi au stat în carantină şi după testarea, zilnic, a membrilor echipei.

„Stormy Nights” este „o comedie despre iubire, în toate manifestările ei şi cu multe răsturnări de situaţie”. Scenariul a fost scris de Tim John şi Andreea Georgescu.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

Filmările au loc în România, Transilvania, la Amfiteatrul Transilvaniei, precum şi la studiourile Buftea.

Nu au fost transmise mai multe detalii, nici legat de distribuţie şi nici despre perioada alocată producţiei.