Victorii pentru primele trei clasate în Divizia A1 la volei feminin

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 02-04-2021 23:01

Primele trei clasate au obţinut victorii, vineri, în meciurile jucate în turneul al şaselea al Diviziei A1 la volei feminin.

CSM Târgovişte a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 3-0 (25-17, 25-13, 25-15), la Medgidia, cele mai bune jucătoare fiind Heydi Casanova (14 puncte), Ghergana Dimitrova (13) şi Rodica Buterez (11), potrivit agerpres.ro.

Citește și: VIDEO Eliminare după 17 secunde de joc la un meci din Brazilia

CSM Volei Alba Blaj a dispus de CS Ştiinţa Bacău cu 3-0 (25-14, 25-10, 25-15), în deplasare, condusă de Ioana Baciu (14), Maja Aleksic (10) şi Bojana Milenkovic (10).

CS Dinamo Bucureşti s-a impus pe terenul echipei CS Medgidia cu 3-1 (21-25, 25-16, 25-18, 25-16). Eli Uattara, cu 21 de puncte, a fost cea mai bună de pe teren, fiind susţinută de Nasia Dimitrova (16) şi Milagros Collar (15).

Alte rezultate:

CSU Belor Galaţi - CSO Voluntari 2005 2-3 (22-25, 25-23, 25-14, 15-25, 11-15), la Bacău

CS "U" NTT Data Cluj - CSM Lugoj 0-3 (19-25, 16-25, 18-25), la Bucureşti

CS Rapid Bucureşti - CSU Medicina CNUE Tg. Mureş 3-0 (25-15, 25-16, 25-21), la Bucureşti

Clasament

1. CSM Târgovişte 56 puncte (20 jocuri)

2. CSM Volei Alba Blaj 55 p (20 j)

3. CS Dinamo 45 p (20 j)

4. CS Medgidia 38 p (20 j)

5. CSM Lugoj 33 p (20 j)