ÎCCJ, decizie în dosarul Vlădescu-Boureanu: Zeci de martori noi vor fi audiaţi, inclusiv Radu Berceanu şi Arpad Paszkany

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 05-04-2021 14:11
Actualizat: 05-04-2021 14:13

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, audierea mai multor martori în dosarul în care fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu şi Cristian Boureanu sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, legate de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa. Printre cei care vor fi audiaţi se află omul de afaceri Arpad Paszkany şi fostul ministru Radu Berceanu, transmite news.ro.

ÎCCJ a decis, luni, să admită admită cererile în probaţiune formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpaţii Mititelu Mihaela, Costea Mircea Ionuţ, Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Dascălu Constantin şi Boureanu Cristian Alexandru privind audierea unor martori.

Aceştia sunt: Boştină Doru Cătălin, Guşu Cezar Constantin, Costea Daniel, Angelescu Tiberiu, Crăciun Orlando, Manu Vlad Adrian, Cucu Florinela Boni, Muşat Liliana, Axenie Irina, Miu Mirona Alexandra, Petel Răzvan Mugurel, Piscu Gheorghe, Ceauşelu Bogdan, Constantinescu Angelo Nicolae, Dima Daniela Angela, Fera Elena, Hahn Horst Ottmar, Meghea Mihai George, Hozoc Florin, Hornegger Joseph, Ciorcă Vasile Florin, Sabo Emil, Gherghină Gheorghe, Cârlan Dan, Paszkany Arpad Zoltan, Szekernyes Karoly, Horvath Peter, Berceanu Radu Mircea, Bruynseels Dominic, Nicolau Horaţiu, Hanţig Maria Violeta, Voicu Vasile Dorin, Constantin Loredana Amalia, Ianda Elena, Niţu Mărioara, Şchiopu Daniela Nicoleta şi Toma Alina Mihaela.

De asemenea, instanţa a mai decis să proroge pronunţarea asupra cererii de efectuare a unei expertize financiar-contabile formulată de Cristian Boureanu. Următorul termen în acest dosar va avea loc pe data de 13 aprilie.

În noiembrie 2019, DNA anunţa trimiterea în judecată a fostului ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, în stare de libertate, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Dosarul vizează plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa.

De asemenea, au fost trimişi în judecată Cristian Boureanu, fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Constantin Dascălu, Mircea Ionuţ Costea, fost angajat în cadrul Ministerului Finanţelor, dar şi administratorul unei firme.