Beatrice Mahler anunță că DEZASTRUL e aproape: 'Colegii mei consultă în ambulanțe. Am luat paturi de peste tot pentru ca pacienții să nu stea pe scaun'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 06-04-2021 21:30

Medicul Beatrice Mahler, managerul Spitalului marius nasta din Capitală, a dezvăluit, marți seara, la România TV, că situația în unitatea pe care o conduce este una critică.

"Este extrem de dificil. Paturile sunt ocupate, aveam 10 pacienți peste limită. Colegii mei consultă în ambulanțe, am fost nevoiți să facem resuscitarea chiar în autospeciale.

Noi am luat paturi de peste tot și le-am dus în secția COVID pentru ca pacienții să nu stea pe scaun. Prioritar este ca pacienții să aibă oxigen și să înceapă tratamentul cât mai repede", a spus Beatrice Mahler.