Consilierii locali ai PSD au votat bugetul primăriei Sibiu, deşi sunt în opoziţie

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 08-04-2021 16:55

Social-democraţii din Consiliul Local Sibiu au votat joi proiectul de buget pe 2021 propus de conducerea primăriei, deşi sunt în opoziţie, considerând că acest buget este "corect echilibrat", a anunţat liderul Organizaţiei Municipale a PSD Sibiu, consilierul Cătălin Stanciu.

"Am dat astăzi vot favorabil, în şedinţa extraordinară de Consiliu Local, proiectului de buget al municipiului Sibiu pentru anul 2021. Am considerat că bugetul municipiului pentru acest an, estimat la 994.944,51 mii lei, este corect echilibrat, 45% din cheltuieli fiind repartizate pentru capitolul funcţionare, iar 55% pentru capitolul dezvoltare", a afirmat Cătălin Stanciu, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Sibiu a precizat că va urmări felul în care vor fi finalizate proiectele primăriei.

"Pe întreg parcursul acestui an voi urmări îndeaproape atât proiectele propuse a fi finalizate, cât şi cele ce vor urma a fi realizate din actualul buget pentru anul 2021 al municipiului Sibiu şi voi reveni asupra dumneavoastră cu noi informaţii referitoare la stadiul de implementare al acestora", a mai spus Cătălin Stanciu.