VIDEO - Dojenit inclusiv de Dan Barna, Vlad Voiculescu își schimbă strategia: 'Cred că oamenii trebuie judecați după fapte, dar înțeleg nevoia de comunicare'

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 13-04-2021 16:50

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat marți că înțelege nevoia de comunicare publică, după ce mai mulți membri ai coaliției, inclusiv colegul său de partid Dan Barna, au spus că ministrul a avut probleme de comunicare.

Întrebat de ce a ieșit în conferință de presă la 24 de ore după incidentul de la Victor Babeș, ministrul a spus: „Am lucrat, am lucrat”.

„Niciodata nu am criticat comunicarea cuiva care are responsabilitati publice. Cred in genrael ca nota personala ca oamenii trebuie judecati dupa fapte. Dar inteleg nevoia de comunicare, de aceea sunt acum in fata dvs, de asta am comunicat ieri tot ce era de comunicat, tot ce ministerul a facut, si as prefera sa va comunicam atunci cand sunt lucruri de comunicat”, a adăugat Vlad Voiculescu.