S-a ales praful de profeția lui Mircea Badea: Bitcoin a atins un nou record istoric

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 13-04-2021 23:24
Actualizat: 14-04-2021 07:03

Bitcoin a atins marți o nouă valoare record, la 63.236 de dolari marți, în timp ce investitorii așteptau debutul pe piața bursieră a traderului de criptomonede Coinbase, anunță CNBC.

Ulterior criptomoneda a scăzut ușor până la aproximativ 62.877 de dolari, scrie Mediafax.ro.

Ether, a doua cea mai valoroasă monedă digitală după bitcoin, a stabilit, de asemenea, un nou record, urcând la 2.230 dolari.

Coinbase va fi listată miercuri la bursă, compania putând fi evaluată în jur de 100 de miliarde de dolari - mai mult decât Intercontinental Exchange, proprietarul Bursei de Valori din New York. Investitorii în criptomonede salută debutul companiei pe piața bursieră ca o etapă majoră pentru industrie, după ani de scepticism din partea Wall Street și a autorităților de reglementare.

Coinbase, fondată în 2012, cea mai mare companie de schimb de criptomonede din Statele Unite. Compania a raportat venituri estimate de 1,8 miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2021, o creștere de nouă ori față de aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce profiturile au crescut între 730 și 800 de milioane de dolari.

Bitcoin și-a dublat prețul de la începutul acestui an.