Antrenorul Mihai Iosif şi-a prelungit contractul cu FC Rapid

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 14-04-2021 17:57

Clubul de fotbal FC Rapid a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că antrenorul Mihai Iosif şi-a prelungit contractul cu gruparea giuleşteană cu un an şi jumătate.

"Antrenorul principal al Rapidului, Mihai Iosif, a semnat prelungirea contractului, scadent în această vară, pe o perioadă de un an şi jumătate. Mihai a stat pe banca Rapidului, ca antrenor principal, în zece meciuri, obţinând 7 victorii, o remiză şi două înfrângeri, fiind secundul lui Nicolae Grigore în alte cinci partide ale acestui sezon. Cu Mihai Iosif pe bancă, Rapid are o serie de patru victorii consecutive, două în sezonul regulat şi două în primele etape din play-off, urmând ca mâine, de la ora 16:30, să evolueze la Timişoara, împotriva Politehnicii", se arată pe site-ul citat, potrivit agerpres.ro.

Tehnicianul a declarat că îşi doreşte foarte mult să nu dezamăgească încrederea clubului şi a suporterilor.

"Le mulţumesc celor ce au avut încredere în mine şi voi face tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru a nu-i dezamăgi", a spus Iosif la semnarea contractului.

În vârstă de 46 de ani, Mihai Iosif a mai antrenat în trecut grupele de juniori ale clubului Rapid, precum şi formaţia secundă a clubului. De asemenea, el a mai colaborat, din postura de antrenor secund, cu foştii antrenori principali Dan Alexa, Daniel Pancu, Constantin Schumacher şi Nicolae Grigore.