Incendiu de pădure în Mexic - Aufost afectate peste 300 de hectare

Autor: George Traicu
Publicat: 15-04-2021 10:42

Un incendiu izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute a devastat circa 310 hectare de pădure în zona turistică montană Tepozteco, în statul mexican Morelos (centru), au anunţat miercuri autorităţile guvernamentale, relatează AFP potrivit Agerpres.

Comisia Naţională de Silvicultură a statului a declarat miercuri după-amiaza că incendiul este controlat în proporţie de 90%.

Aproximativ 200 de pompieri, precum şi voluntari, au participat la stingerea incendiului, a declarat Protecţia Civilă.

Autorităţile mexicane au atribuit incendiul secetei care afectează mai multe zone ale ţării de câteva săptămâni şi au afirmat că nu există un risc pentru locuitorii din regiune, solicitând însă populaţiei să nu se apropie de zona cuprinsă de flăcări.

În 2016, pe muntele Tepozteco a izbucnit un incendiu care a distrus circa 260 de hectare de pădure. Pe vârful muntelui se află o piramidă, una dintre cele mai importante atracţii turistice din regiune.

Temperaturile ridicate şi lipsa ploilor în această primăvară au provocat circa 80 de incendii de pădure în ţară, potrivit Departamentul de Coordonare Naţională a Protecţiei Civile.

Cele mai devastatoare incendii au fost înregistrate în statele centrale Queretaro, San Luis Potosi şi Morelos, precum şi în Guerrero (sud).