Ovidiu Haţegan va conduce la centru meciul Astra - Dinamo

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 15-04-2021 16:31

Arbitrul Ovidiu Haţegan a fost delegat la centru la meciul Astra Giurgiu - Dinamo, din prima etapă a play-out-ului Ligii I.

El va fi ajutat de asistenţii Ocravian Şovre şi Sebastian Gheorghe, iar rezervă va fi Andrei Antonie, potrivit news.ro.

Observator de arbitri a fost delegat Florin Hincu.

Octavian Şovre nu a fost delegat etapa trecută, după ce a fost filmat cerându-i autografe atacantului Erling Haaland la un meci din Liga Campionilor şi a fost criticat de UEFA.

Kyros Vassaras, preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri (CCA), a explicat că nu l-a delegat pe Şovre, aflat sub presiune, pentru a-l proteja pe el şi meciul la care ar fi urmat să oficieze.

Partida de la Giurgiu va avea loc vineri, de la ora 20.30.

Tot vineri, în play-out, de la 17.30, se dispută partida UTA Arad - FC Viitorul, care va fi condusă de Iulian Călin, ajutat de asistenţii Daniel Mitruţi şi Adrian Popescu, precum şi de rezerva Rareş Vidican.

Observator de arbitri va fi Laszlo Sajtos.