Vlad Voiculescu, sabotat de Raed Arafat? Răspunsul fostului ministru

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 16-04-2021 10:59

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că cel care trebuia să îl anunțe pe Florin Cîțu despre ordinul de carantinare este Raed Arafat. Voiculescu afirmă că ordinul a fost doar o pretext pentru demitere, pentru că, în realitate, nu producea efecte.

Întrebat dacă a fost sabotat de dr. Raed Arafat, fostul ministru Vlad Voiculescu a spus că nu a simțit acest lucru.

El spune, însă, că nu crede că dr. Andreea Moldovam și cu el au fost demiși din cauza ordinului cu noi criterii de carantinare emis marți noaptea.

„Referitor la cine trebuia să informeze premierul, există un comitet tehnico-științific care este condus, are un președinte. Și acest președinte este dr. Raed Arafat. (..) Acesta este parcursul: dr. Raed Arafat, MAI, structura unde este sediul materiei. MAI carantinează localități, nu Ministerul Sănătății. Da, dacă ar fi trebuit să îl informeze cineva, probabil că ar fi fost (Raed Arafat – n.r.)”, a spus fostul ministru al Sănătății.

Acesta precizează că dacă ordinul ar fi fost o problemă cu ordinul semnat de dr. Andreea Moldovan, aceasta putea fi rezolvată, pentru că putea fi revocat. În realitate, spune Voiculescu, ordinul nu producea efecte.

„Lucrurile acestea, într-o echipă se rezolvă în circa 15 minute. Ordinul putea fi abrogat. Ordinul oricum nu era aplicabil până nu exista o metodologie a INSP. Ordinul nu își producea efecte imediat și ordinul nu carantinează localități. Ordinul stabilește niște date pe baza cărora pot fi luate decizii care se iau la nivel politic”, mai spune Voiculescu.