Bucureșteanul care amenințat că se aruncă de pe bloc cu un copil în brațe a fost REȚINUT pentru... ȘANTAJ

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 16-04-2021 19:40
Actualizat: 16-04-2021 21:02

Bărbatul de 32 de ani cu un copil în brațe care a amenințat că se aruncă de pe un bloc din Sectorul 6 al Capitalei a fost reținut.

Poliția Capitalei anunță că bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore pentru șantaj.

Bărbatul a amenințat că se aruncă de la etajul 8, în cartierul Drumul Taberei, având copilul în vârstă de 4 ani în brațe.

Citește și: Gest extrem în Drumul Taberei: Un bărbat cu un copil în brate amenință că se aruncă de pe bloc

„La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști ai Secției 25 Poliție și salvatori din cadrul ISUBIF. A fost solicitat sprijinul negociatori lor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, care au ajuns la adresă în cel mai scurt timp. Negociatorii au intrat în dialog cu bărbatul de 32 de ani și l-au determinat să renunțe la gest”, spuneau reprezentanții Poliției Capitalei.

Copilul a fost preluat în siguranță și se află împreună cu mama sa, fiind evaluat medical.