Președintele UEFA atacă cluburile secesioniste - O propunere ruşinoasă a unor cluburi mânate de lăcomie

Autor: George Traicu
Publicat: 19-04-2021 16:19

Înfiinţarea unei Super Ligi, lansată de douăsprezece cluburi disidente, este o "propunere ruşinoasă" a câtorva cluburi "mânate de lăcomie", "un scuipat în faţa tuturor iubitorilor fotbalului", a reacţionat luni preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, citat de AFP, notează agerpres.

Preşedintele UEFA a reafirmat că fotbaliştii care joacă la cluburile fondatoare ale acestei ligi închise "vor fi excluşi" de la competiţiile internaţionale, precum Cupa Mondială sau Campionatul European, şi "nu vor putea reprezenta echipele lor naţionale".

"Douăsprezece dintre cele mai mari cluburi europene anunţă că au ajuns un acord pentru crearea unei noi competiţii, 'The Super League', guvernată de cluburile fondatoare. AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham s-au unit în calitate de cluburi fondatoare", se poate citi într-un comunicat difuzat pe site-urile unora dintre aceste grupări.