Unul dintre cele mai influente personaje din fotbalul mondial refuză locul lăsat liber de Andrea Agnelli

Autor: George Traicu
Publicat: 19-04-2021 20:07

Preşedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser al-Khelaïfi, ar fi refuzat propunerea de a prelua şefia Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), în locul lui Andrea Agnelli, potrivit news.ro.

Potrivit RMC, Nasser al-Khelaïfi ar dori să-şi păstreze rolul de vicepreşedinte ECA şi de membru în Comitetul Executiv al UEFA.

Preşedintele grupării Juventus, Andrea Agnelli, a demisionat de la conducerea Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), după ce a fost anunţat proiectul Superligii, în care se numără printre fondatori.

Duminică, într-un comunicat, Asociaţia Cluburilor Europene a anunţat că se opune proiectului celor 12 mari grupări europene de înfiinţare a unei competiţii independente.