Elena Dinu, deputat PSD: Voiculescu se joacă de-a declaraţiile bombă şi pune în pericol sănătatea a milioane de româniv

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 20-04-2021 14:47

În inconştienţa şi în deplina sa IMATURITATE profesională, fostul ministru al Sănătăţii nu face altceva decât să aprofundeze neîncrederea oamenilor în ceea ce priveşte efectele SARS-COV2, respectiv în necesitatea vaccinării.

Asta, după ce tot din cauza actualei guvernări, a unor măsuri aberante și a unei comunicări defectuoase pe acest subiect, românii sunt total bulversaţi. Şi există, astfel, riscul ca tot mai puţine persoane să se protejeze aşa cum trebuie împotriva acestei boli nemiloase.

Când spun că Voiculescu doar se joacă, este, într-adevăr, tot ceea ce face. Alături de colegii săi din USR, alături de PNL, Vlăduţ a avut ocazia să demonstreze întregii ţări dacă informaţiile date presei sunt reale sau nu. Însă, când a fost vorba să aprobe înfiinţarea Comisiei de Anchetă pe tema datelor din pandemie, şi el şi tot USR-ul, în frunte cu adversarii lor de la PNL, au dat bir cu fugiţii.

Mi se pare că ceea ce se întâmplă acum, mai exact ceea ce face Voiculescu, nu este decât o încercare de intimidare a PNL. O copilărie USR-istă, în fapt, dar un joc atât de periculos pentru ţară.

Fostul ministru al Sănătăţii vrea să-i detoneze pe alţii în direct, uitând, însă, că este la fel de responsabil de tot ceea ce acuză, dacă se confirmă informaţiile privind datele măsluite din pandemie sau raportarea numărului celor care au murit din cauza COVID-19. Şi apoi cum se face că doar după ce a fost dat afară din Ministerul Sănătăţii a descoperit „probleme” în sistem şi cum se face că s-a trezit luptând cu „mafia” despre care vorbeşte USR-ul, doar când n-a mai avut acces la funcţia de ministru?

Stimaţi domni de la USR şi de la PNL, terminaţi odată cu circul şi cu haosul, în această perioadă în care singurul lucru care ar trebui să vă intereseze este România, sănătatea românilor şi bunăstarea lor. Pentru că asta le-aţi promis, nu hârjoneli, scandaluri şi bătaia voastră pe banii lor!