Școala românească are nevoie de psihologi!

Autor: Corespondent Diaspora
Publicat: 22-04-2021 09:51

„Nevoia garantării siguranței fizice și psihice a elevilor și profesorilor este o datorie ce nu poate fi ignorată. Numeroase studii și inițiative de reglementare a legislației actuale au propus creșterea numărului de consilieri școlari și asigurarea în unitățile de învățământ și a altor tipuri de profesioniști care să sprijine o educație incluzivă, o educație bazată pe mai multă empatie, cu atenție pe dezvoltarea personală.
Școala românească are nevoie de psihologi!” A sustinut ieri în cadrul sesiunii de declarații politice parlamentare, Monica Anisiei președintele Comisiei pentru învățământ din Senat
Realitatea este că foarte mulți elevi percep mediul școlar ca fiind dificil din punct de vedere socio – emotional, iar toate aceste presiuni conduc la scăderea nivelului de  performanțe considerabil. În calitate de ministru al educației am conștientizat amplificarea problemelor în contextul pandemiei de COVID-19 și, cu atât mai mult, una dintre măsurile întreprinse în sprijinul elevilor, părinților și cadrelor didactice a fost  facilitarea accesului acestora la servicii de specialitate în gestionarea corespunzătoare a emoțiilor.
În calitate de președinte al Comisiei de învățământ, tineret și sport, lansez în dezbatere publică propunerea ca în activitățile unităților de învățământ să fie implicați în mod direct psihologi. Aceștia vor veni în sprijinul consilierilor școlari, fără suprapuneri de responsabilități și vor fi parte a echipelor multidisciplinare de care este nevoie în planificarea intervențiilor de sprijin, mai precizeaza aceasta.