Singurul muzeu dedicat pictorului Ștefan Luchian a fost inaugurat la Ștefănești

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 24-04-2021 09:15

Singurul muzeu dedicat pictorului Ștefan Luchian a fost redeschis publicului în localitatea Ștefănești, a anunțat sâmbătă Consiliul Județean Botoșani. Clădirea în care funcționează muzeul a fost modernizată în urma unei investiții de un milion de lei, potrivit mediafax.ro.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Botoșani, la Ștefănești a fost inaugurat, vineri după-amiază, singurul muzeu dedicat „pictorului florilor”, Ștefan Luchian.

Manifestarea a fost deschisă de o scurtă slujbă de sfințire oficiată de ÎPS Teofan. „Citind puțin biografia pictorului, am reținut trei lucruri. A iubit nespus creația lui Dumnezeu, natura, pe care a văzut-o frumoasă, senină și măreață și a așezat-o pe pânză, bucurând, de-a lungul vremii, multe suflete obosite. Primul element. Cel de al doilea, spun cunoscătorii, a fost influențat în demersul său artistic de frescele mănăstirilor moldave, pe care și le-a însușit și a reușit să le prelungească în trei biserici pe care le-a pictat: Sfântul Alexandru din Alexandria Teleormanului, Catedrală Episcopală; Sfântul Nicolae din Tulcea și Biserica Brezoianu din București, care, din păcate, prin anii '80, a căzut pradă loviturilor îndreptate spre biserică. Cel de al treilea element, care l-a sprijinit și i-a oferit adâncime, a fost lumina lăuntrică a contemporanilor săi, în mod special a celor săraci și obidiți... Încercând să-și însușească durerea lor, să și-o asume, a considerat de cuviință să le aducă o anumită alinare așezându-i pe pânză”, a subliniat ÎPS Teofan.

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a catalogat redeschiderea Muzeului „Ștefan Luchian” drept evenimentul anului pentru cultura locală.

La Ștefănești, la sfârșitul secolului trecut, a funcționat o Expoziție permanentă dedicată pictorului, dar după ce aceasta și-a închis porțile, clădirea s-a degradat constant. Consiliul Județean a investit aproximativ un milion de lei în renovarea și modernizarea ei, iar, ulterior, specialiștii Muzeului Județean au amenajat partea expozițională, care presupune două camere.

Prima valorifică piese de artă plastică și de sculptură din colecțiile instituției și conturează expoziția intitulată „Artiști pentru Luchian”, iar a doua reconstituie „Camera – atelier a lui Ștefan Luchian”, în care a lucrat marele pictor în ultimii săi ani din viață.

Obiectele care au apariținut familiei pictorului au fost donate muzeului de Fundația „Ștefan Luchian”.

Ștefan Luchian s-a născut pe 1 februarie 1868 la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, şi s-a stins din viaţă pe 28 iunie 1916 la Bucureşti.