Bătaie la Neamț între două grupări rivale: opt persoane au fost reținute

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 26-04-2021 13:04

Opt persoane cu vârste între 17 şi 35 ani au fost reţinute de poliţişti, pentru 24 de ore, după ce au fost implicate într-un conflict între două grupuri, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Ramona Ciofu, informează Agerpres.

Conflictul s-a produs duminică în localitatea Vânători-Neamţ, iar la faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie, fiind solicitat sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al jandarmilor.

"Investigaţiile au relevat faptul că, pe fondul consumului de alcool, între doi bărbaţi cu vârste de 25 şi 37 de ani, din Vânători-Neamţ, a izbucnit un conflict spontan, în altercaţie intervenind mai multe persoane. În urma documentării activităţii infracţionale a celor implicaţi şi având în vedere pericolul social al faptelor, faţă de 8 persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracţiunilor de încăierare, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice", a precizat Ramona Ciofu.

Citește și: EXCLUSIV Angajații de lux ai României: peste 50 de bugetari au salarii care depășesc 50.000 de lei pe lună

Cele opt persoane vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.