FOTO - Incendiu puternic în municipiul Gheorgheni. Un depozit de mobilă s-a făcut scrum

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 28-04-2021 08:53
Actualizat: 28-04-2021 09:58

Pompierii au intervenit, marţi seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de mobilă din municipiul Gheorgheni, nesoldat cu victime, transmite Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, incendiul a afectat o hală pe o suprafaţă de circa 300 mp, în care erau depozitate şi recipiente cu vopseluri şi uleiuri.

Pentru lichidarea incendiului au intervenit două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere, precum şi echipe de pompieri voluntari din cadrul SVSU Lăzarea, SVSU Suseni şi Joseni.

De asemenea, a fost solicitat în sprijin un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 2 Topliţa, cu o autospecială de intervenţie.