Nicolae Ciucă anunță vaccinare non-stop în spitalele militare

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 28-04-2021 21:43
Actualizat: 29-04-2021 07:13

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a spus că din 4 mai se va încerca un proiect-pilot prin care oricine dorește se poate vaccina în cele 11 spitale militare din țară, non-stop.

Nicolae Ciucă a declarat, la Digi 24, că proiectul de vaccinare non-stop în spitalele militare va dura o săptămână.

„Începând cu săptămâna viitoare, începând cu 4 mai, încercăm un proiect-pilot de o săptămână, ca în spitalele militare să funcționeze centrele de vaccinare non-stop și să se poată vaccina cetățenii fără să mai fie nevoie să fie programați în platformă”, a spus ministrul Apărării.

Practic, oricine va dori să se vaccineze anti-COVID-19 poate merge la orice oră, în toate cele 11 spitale militare din țară.