Programul marilor magazine de Paştele 2021 - Când va fi deschis la Auchan, Kaufland, Lidl, Carrefour, Penny, Cora şi Mega Image

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 29-04-2021 16:14

Marile reţele comerciale au anunţat un program special de lucru în perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv 30 aprilie-3 mai.

Program Carrefour Paşte 2021

Magazinele Carrefour vor fi deschise vineri, 30 aprilie, între 7:00 și 21:00 în oraşele cu rata de incidenţă mai mică de 4 la mia de locuitori și până la ora 20:00, în localitățile cu incidența mai mare. Sâmbătă, 1 mai, Carrefour va fi deschis între 7:00 și 18:00, iar duminică și luni, 2 și 3 mai, magazinele vor fi închise.

30 aprilie - 07:00-21:00

1 mai - 07:00-18:00

2 mai - Inchis

Program PENNY Paşte 2021

Astfel, magazinele PENNY vor fi închise în duminica de Paşti, 2 mai, iar sâmbătă, 1 mai, vor avea program în intervalul orar 6:00 - 18:00. Luni, a doua zi de Paşti, vor fi deschise între orele 9:00 - 17:00.

În celelalte zile, programul magazinelor PENNY va fi adaptat în funcţie de legislaţia în vigoare.

Program Kaufland Paşte 2021

Magazinele reţelei comerciale Kaufland vor fi deschise vineri, 30 aprilie, între orele 6:00 - 20:00, în oraşele cu rata incidenţei mai mare de 4/1.000 locuitori, iar în oraşele cu rata incidenţei sub 4/1.000 locuitori vor avea program între orele 6:00 - 21:00.

Sâmbătă, 1 mai, magazinele Kaufland vor avea program de funcţionare de la 6:00 la 18:00, iar duminică, 2 mai, în prima zi de Paşti, magazinele Kaufland vor fi închise.

Luni, 3 mai, magazinele se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia între 16:00 şi 17:00, în funcţie de magazin.

Program Lidl Paşte 2021

Magazinele Lidl vor funcţiona în intervalul orar 7:00 - 21:00 în 30 aprilie şi între 7:00 - 18:00 pe 1 mai.

În prima şi a doua zi de Paşti, respectiv 2 şi 3 mai, toate magazinele Lidl vor fi închise.

Program cora Paşte 2021

cora anunţă că în Vinerea Mare, 30 aprilie, magazinele se vor deschide mai devreme, respectiv la ora 6:00 şi se vor închide la 21:00, cu excepţia cora Baia Mare, care va deschide la 8:00, cora City Park şi cora Brătianu, care vor deschide la 7:00.

Pe 1 mai programul va fi între orele 6:00-18:00 (cora City Park şi cora Brătianu 7:00-18:00).

În prima zi de Paşti, magazinele cora vor fi închise.

Program Mega Image Paşte 2021

Mega Image a anunţat programul special, valabil în magazinele din Bucureşti. Vineri, 30 aprilie, magazinele Mega Image din Bucureşti vor fi deschise în intervalul orar 06:00 - 20:00, potrivit măsurilor legale în vigoare, iar sâmbătă programul va fi cuprins între 6:00 și 18:00. Magazinele Mega Image vor fi închise duminică, 2 mai, iar luni vor fi deschise de la ora 6:00.

În alte localităţi, programul Mega Image ar putea suferi modificări, în funcţie de rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19. Magazinele din oraşele cu rata mai mare de 4 la mia de locuitori se vor închide la 18:00, iar cele din oraşele cu rata de incidenţă sub 4 la mia de locuitori vor termina programul la ora 21:00.

30 aprilie - 06:00-20:00

1 mai - 06:00-18:00

2 mai - Închis

3 mai - program normal

Program Auchan Paşte 2021

Vineri, 30 aprilie, magazinele Auchan se deschid la ora 07:00 şi se închid la 20:00, în oraşele cu rata de incidenţă mai mare de 4 la mia de locuitori, respectiv la ora 21:00 în oraşele cu rata de incidență mai mică.

30 aprilie - 07:00-21:00 (în oraşele cu rata sub 4 la mia de locuitori)

1 mai - 07:00-18:00

2 mai - Închis

După sărbătorile de Paște, programul magazinelor va reveni la normal, în funcție de restricțiile legale în vigoare în fiecare localitate.