Raed Arafat spune în ce condițiii se redeschid restaurantele din București - Ce arată datele oficiale

Autor: George Traicu
Publicat: 30-04-2021 22:38

Restaurantele pot să deschidă în interior cu capacitatea de 30%, trebuie doar ca, în perioada următoare, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență să constate că rata de infectare în București este sub 3 la mia de locuitori, notează news.ro.

„Dacă scădem sub 3,5 la mie, atunci nu mai avem măsurile de weekend. Rămân măsurile generale de ora 10 seara. Binențeles, mai e un impact când coborâm sub 3 la mie - restaurantele pot să deschidă în interior cu capacitatea de 30%”, spune Raed Arafat.

Șeful DSU precizează că nu trebuie o decizie a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, „se constată doar”.

„În momentul în care a scăzut sub 3 la mie se intră în scenariul de sub 3 la mie. Este o constatare, o decizie luată pe constatarea făcută”, adaugă Arafat.

Datele oficiale arată că vineri, rata de infectare în București este 2,9 la mia de locuitori.