Imagini incredibile în Roman: O şoferiţă care încerca să iasă din parcare a lovit trei pietoni şi trei maşini/ FOTO

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 01-05-2021 14:19

O femeie, aflată la volanul unui autoturism, a lovit trei pietoni și trei mașini în timp ce încerca să iasă dintr-o parcare din orașul Roman. Victimele au ajuns la spital, transmite Mediafax.

Accidentul a avut loc sâmbătă în orașul Roman. Polițiștii au stabilit că o femeie de 60 de ani din Roman, în timp efectua manevra de ieșire din parcare fără a se asigura, a accidentat trei persoane și a avariat trei mașini.

Cei trei pietoni, cu vârste cuprinse între 42 și 53 de ani, au fost răniți și au fost duși cu ambulanțele la spital. Femeia care a provocat accidentul a fost verificată cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Ei au întocmit dosar penal de vătămare corporală din culpă.