Meteorologii au emis cod galben de inundații în județul Maramureș până duminică la miezul nopții

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 02-05-2021 09:28

Hidrologii au emis, duminică, o atenționare cod galben de inundații pe râurile mici din bazinul hidrografic Vișeu, din județul Maramureș, valabilă până la miezul nopții, informează Mediafax.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA), ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă în zona înaltă montană şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile mici din bazinele hidrografice: Vișeu – bazin superior amonte S.H. Moisei, judeţul Maramureș.

Atenționarea este valabilă duminică între orele 9.10 - 24.00.

Citește și: VIDEO - Alertă la Marea Neagră: doi scafandri se află în stop cardio-respirator; medicii îi resuscitează .