Doi mercenari sirieni ce au luptat de partea Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah, condamnaţi în Armenia la închisoare pe viaţă pentru 'terorism'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 04-05-2021 19:54

Doi mercenari sirieni, capturaţi în noiembrie de forţele armene în conflictul din Nagorno-Karabah şi acuzaţi că au luptat de partea Azerbaidjanului, au fost condamnaţi marţi la închisoare pe viaţă pentru "terorism", a anunţat Parchetul general al Armeniei, informează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit actului de acuzare, cei doi sirieni au participat, în cadrul forţelor azere şi în schimbul unei "compensaţii financiare", la un "război agresiv" declanşat, potrivit Armeniei, de autorităţile azere la sfârşitul lui septembrie.

Acţiunile lor "vizau să distrugă civili care nu au participat direct la lupte" în Nagorno-Karabah, enclavă separatistă azeră susţinută de Armenia, "şi să le provoace răni grave", potrivit aceleiaşi surse.

Un tribunal din Siunik (sudul Armeniei) "i-a condamnat astăzi (marţi) la închisoare pe viaţă pentru terorism", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului general, Arevik Hatciatrian, adăugând că cei doi "şi-au recunoscut vinovăţia".

În total, în jur de treizeci de mercenari proveniţi din "grupări teroriste internaţionale" sunt acuzaţi că au participat la acest conflict şi sunt urmăriţi de justiţia armeană, potrivit Parchetului.

Războiul din Nagorno-Karabah, regiune separatistă cu majoritate armeană dar recunoscută de comunitatea internaţională ca făcând parte din Azerbaidjan, a reizbucnit în septembrie 2020. Armistiţiul, negociat de preşedintele rus Vladimir Putin după şase săptămâni de lupte ce s-au soldat cu peste 6.000 de morţi, a presupus importante pierderi teritoriale pentru partea armeană şi desfăşurarea unor forţe ruse de menţinere a păcii.

Chiar dacă Armenia şi-a păstrat cea mai mare parte din Nagorno-Karabah, ea a trebuit să cedeze oraşul simbolic Şuşa, precum şi o serie de teritorii azere ce înconjoară regiunea.

În timpul şi după acest conflict, Baku şi Erevan s-au acuzat reciproc de crime de război.

Turcia, care susţine ferm Azerbaidjanul, a fost acuzată la rândul său că a trimis mercenari pro-turci din Siria să lupte de partea Azerbaidjanului, acuzaţie pe care Ankara o dezminte.