Poliția dă noi detalii în cazul vânătorului ÎMPUȘCAT ÎN CAP: Partida nu era autorizată

Autor: Grigore Onescu
Publicat: 08-05-2021 16:13

Partida de vânătoare din judeţul Bihor la care un bărbat de 46 de ani a fost împuşcat accidental în cap era neautorizată, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor.

"În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului de poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Beiuş împreună cu poliţiştii Serviciului Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor s-a constatat că evenimentul s-a produs pe un fond de vânătoare pe care se desfăşura o partidă de vânătoare neautorizată, în cadrul căreia un bărbat de 46 de ani, din localitatea Meziad, judeţul Bihor, ar fi fost împuşcat accidental, în zona capului, de un bărbat de 40 de ani, din comuna Remetea, judeţul Bihor. Cei doi bărbaţi erau deţinători legali de arme de vânătoare", se arată într-un comunicat remis vineri de IPJ Bihor și preluat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, bărbatul de 46 de ani a fost transportat cu elicopterul la spital.

Cercetările în cauză sunt continuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, uz de armă şi braconaj, urmând ca în cadrul anchetei să fie documentate toate aspectele cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul şi cele în care a fost organizată partida de vânătoare, se precizează în comunicat.