Istanbulul ar putea pierde finala Ligii Campionilor - Care este varianta de rezervă

Autor: George Traicu
Publicat: 11-05-2021 06:49
Actualizat: 11-05-2021 09:02

Finala ediţiei din acest an a Ligii Campionilor la fotbal, în care urmează să se înfrunte două echipe din Anglia, Manchester City şi Chelsea, ar putea fi mutată de la Istanbul la Londra, pe stadionul Wembley, scrie cotidianul New York Times potrivit Agerpres.

Plasarea Turciei pe lista roşie de către guvernul britanic, din cauza creşterii numărului de infectări cu coronavirus din această ţară, ar putea constrânge UEFA să schimbe locul de desfăşurare a finalei, prevăzută în data de 29 mai pe Stadionul Olimpic Ataturk, în faţa a 10.000 de spectatori

Istanbulul trebuia să găzduiască finala de anul trecut a Ligii Campionilor, însă UEFA a luat decizia de a schimba formatul fazei finale a competiţiei, cu un turneu Final 8 care s-a derulat la Lisabona.

Conform publicaţiei americane, UEFA urmează să ia o decizie împreună cu guvernul britanic, în cursul zilei de luni.