VIDEO | Raed Arafat, despre afecţiunile incompatibile cu vaccinurile anti-COVID: Posibilă listă oficială, în funcţie de decizia CNCAV

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 10-05-2021 18:49
Actualizat: 10-05-2021 18:50

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că nu ştie dacă va fi făcută o listă a afecţiunilor cronice incompatibile cu vaccinul împotriva COVID-19 şi pentru fiecare persoană în parte va fi evaluat acest lucru.

Arafat a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă, când vom avea o listă a afecţiunilor cronice sau a alergiilor care sunt incompatibile cu vaccinurile anti-Covid?

“Nu ştiu dacă va trebui să fie o listă pentru că aici se evaluează individual acest lucru. Până şi persoanele alergice sunt vaccinate în anumite condiţii, depinde ce fel de alergie, ce probleme ai. Din acest punct de vedere nu cred că se pune problema de a emite o listă alb sau negru şi aici se discută fiecare caz cu medicul lui. Dacă comitetul de vaccinare doreşte să facă acest lucru cu siguranţă o să-l facă, dar la acest moment evaluarea se face individual de câtre medicul persoanei care se vaccinează sau de către medicul care este în centrul de vaccinare”, a declarat Arafat.