Ciclistul americanul Joe Dombrovski a câştigat etapa a 4-a a Turului Italiei

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 11-05-2021 19:17

Ciclistul american Joe Dombrovski (UAE Team Emirates) a câştigat marţi, în solitar, etapa a 4-a a Turului Italiei, care a avut loc între localităţile Piacenza şi Sestola (187 km), etapă la finele căreia s-a modificat şi podiumul în ierarhia generală, conform agerpres.

Dombrovski a fost cronometrat în 4:58:38, fiind urmat de italienii Alessandro De Marchi (Israel Start-Up Nation, +13) şi Filippo Fiorelli (Bardiani-CSF, +27).

În clasamentul general, De Marchi a preluat primul loc cu timpul total de 13:50:44, pe locurile 2 şi 3 fiind Dombrovski (+22), respectiv belgianul Louis Vervaeke (Alpecin - Fenix, +42).

Miercuri, etapa a 5-a va avea loc pe distanţa de 177 km, între oraşele Modena şi Cattolica.