România are Grup parlamentar pentru combaterea cancerului, după votul din Parlament

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 11-05-2021 22:53
Actualizat: 12-05-2021 00:20

Senatorii şi deputaţii au adoptat, marţi, cu 396 de voturi "pentru", proiectul de hotărâre privind constituirea Grupului pentru combaterea cancerului în cadrul Parlamentului României, din care vor face parte deputaţi şi senatori reprezentând toate grupurile politice, conform agerpres.

Preşedintele Grupului pentru combaterea cancerului va fi Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu, de la PSD, conform negocierilor care au avut loc la nivelul liderilor grupurilor parlamentare în luna decembrie 2020.

Grupul este format din 22 de membri - 13 deputaţi şi nouă senatori; din partea PSD - patru deputaţi şi patru senatori; de la PNL - patru deputaţi şi doi senatori; alianţa USR PLUS - doi deputaţi şi un senator; AUR - un deputat şi un senator; UDMR - un deputat şi un senator şi minorităţi - un deputat.

În expunerea de motive pentru acest proiect se arată că iniţiativa a avut în vedere preocupările la nivel mondial şi european în ceea ce priveşte dezbaterile referitoare la politicile publice de sănătate, precum şi susţinerea unei reforme sustenabile a sănătăţii în domeniul cercetărilor pentru combaterea cancerului.

De asemenea, s-a ţinut cont de faptul că la nivelul altor parlamente europene sunt constituite grupuri parlamentare de suport pentru a identifica şi iniţia măsuri legislative cu un larg consens politic şi s-a avut în vedere asigurarea continuităţii activităţii Grupului pentru combaterea cancerului constituit la nivelul Parlamentului României în legislatura 2016-2020 prin Hotărârea nr.24/2019.