România, groapa de gunoi a Germaniei: Încă 30 de containere pline cu deșeuri au fost găsite în Portul Constanța

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 14-05-2021 18:00
Actualizat: 14-05-2021 19:58

Alte 30 de containere sosite din Germania cu deşeuri, pentru aceeaşi firmă din Prahova, au fost descoperite în ultimele două zile în Portul Constanţa Sud Agigea.

''În perioada 12.05 - 13.05.2021, poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi cu reprezentanţi ai Agenţiei FRONTEX, au identificat alte 30 de containere sosite din Germania, pentru aceeaşi firmă de pe raza judeţului Prahova care efectuează activităţi de import în România'', precizează vineri Garda de Coastă, scrie agerpres.ro.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal şi hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii şi bucăţi de azbest, în cantitate de aproximativ 600 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României, arată sursa citată.

Şi în acest caz a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, poliţiştii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea de acte nereale şi nerespectarea regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.