Vladimir Voronin: Maia Sandu 'a fugit' la președintele României și la cel al Ucrainei deoarece vrea să dezbine relațiile țării sale cu Rusia

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 17-05-2021 23:38

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ”a fugit” la președintele României și la cel al Ucrainei, Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski, deoarece vrea să dezbine relațiile țării sale cu Rusia, a declarat fostul președinte al Moldovei, Vladimir Voronin, scrie publicația Vzgliad.

Liderul Partidului Comuniștilor, Voronin, a preluat conducerea blocului de stânga ”Comuniștii și Socialiștii”, format pentru alegerile parlamentare din iulie și care reunește partidul său cu Partidul Socialiștilor – cel mai mare partid din țară, condus de Igor Dodon.

”În ultimul timp, a fost Sandu măcar într-o regiune a Moldovei? Nu! Pentru ea, mai important a fost să dea fuga la președintele României şi la Volodimir Zelenski, în Ucraina, pentru a îndepărta și mai mult țara noastră de Rusia”, a afirmat el, declarându-se convins că Sandu nu a citit Constituția țării.

Despre Sandu și anturajul ei, Voronin a spus că sunt niște ”marionete”, declarând, totodată că ”Moldova nu-și va găsi sensul, atâta timp cât nu va fi ales un nou parlament și nu se va restabili ordinea”. El este convins că ambasadorul SUA, Derek Hogan, se amestecă în treburile interne ale țării. Hogan s-a întâlnit, deja, cu conducerile Comisiei Electorale Centrale, ale serviciilor speciale, ale Procuraturii Generale și ale altor instituții ale Moldovei.

”Nu înțeleg ce a făcut el astăzi la Procuratura Generală? Sper tare mult că a fost convocat acolo cu citație pentru a i se aduce acuzații că se amestecă în treburile interne ale țării noastre”, a spus Voronin, explicând asocierea lui cu socialiștii prin pericolul unui amestec din afară. Voronin a declarat că nu vrea ”să stea și să se uite cum aici vine NATO, cum românii sau alții vin să gestioneze lucrurile” în Moldova.