ULTIMA ORĂ Vladimir Putin, către omul trimis de Klaus Iohannis la Moscova: 'Contăm pe dezvoltarea unor relaţii reciproc avantajoase cu România' - VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 18-05-2021 16:30
Actualizat: 18-05-2021 21:11

Rusia este pregătită să lucreze la intensificarea legăturilor cu România, a declarat marţi preşedintele rus, Vladimir Putin, în cadrul ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare a unor noi ambasadori, între care şi noul ambasador al României la Moscova, Cristian Istrate, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.

"Contăm pe dezvoltarea unor relaţii reciproc avantajoase cu România, suntem gata să lucrăm împreună pentru a intensifica legăturile politice, economice şi umanitare", afirmat şeful statului rus în cadrul acestei ceremonii desfăşurate în Sala Aleksondrovski din Marele Palat al Kremlinului şi la care şi-au prezentat scrisorile de acreditare 23 de ambasadori.

Referitor la România, Putin a mai menţionat că "există un bun potenţial de cooperare cu privire la problemele din regiunea Mării Negre", conform TASS.

Printre ambasadorii care şi-au prezentat scrisorile de acreditare la ceremonia de la Kremlin s-au numărat şefii misiunilor diplomatice din Republica Moldova, Polonia şi Bosnia-Herţegovina, conform site-ului Kremlinului.