Un politician a transmis un mesaj rasist după ce Benzema a fost rechemat în naţională: E francez de hârtie, n-are decât să joace pentru Algeria

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-05-2021 12:27

Mai mulţi politicieni au salutat revenirea atacantului echipei Real Madrid Karim Benzema în naţionala Franţei. Însă senatorul Stephane Ravier a făcut un comentariu jignitor la adresa jucătorului, numindu-l "francez de hârtie", expresie considerată rasistă în Hexagon, potrivit news.ro.

"Karim Benzema este un francez de hârtie, dar se consideră algerian prin suflet. N-are decât să joace pentru echipa algeriană. Dar salariile sunt mult mai puţin importante în Algeria", a scris, pe Twitter Ravier, un poltician al partidului de extremă dreaptă Adunarea Naţională, din regiunea oraşului Marsilia, unde a fost consilier municipal şi regional.

Citește și: INTERCEPTARE Avertismentul CODAT dat de 'cârtița' de la CI șefului de la Permise Suceava...

Potrivit Le Monde, expresia "francez de hârtie ştampilată" a fost inventată de eseistul Albert Monniot (1862-1938), colaborator la ziarul antisemit La Libre Parole.

Acesta ar fi folosit-o pentru a desemna evreii de origine străină care au obţinut cetăţenia franceză în urma unei cereri întocmite pe o hârtie timbrată cu un timbru fiscal. Expresia este puternic peiorativă, deoarece cercurile naţionaliste nu pot accepta aderarea la statutul de francez doar prin mijloace administrative.

Termenul a fost extins pentru a descrie persoane care au obţinut naţionalitatea franceză, imigranţi sau descendenţi ai unor imigranţi, dar a căror dorinţă de a se integra în societatea şi cultura franceze este pusă la îndoială. Aceste persoane sunt considerate lipsite de patriotism şi că profită de avantajele pe care le conferă naţionalitatea franceză.

"Talentul nu este totul (..) El este francez de hârtie, de manieră administrativă, nimeni nu îl contestă. Franţa a fost campioană mondială fără el. Ne-am putea descurca foarte bine fără el", a adăugat Ravier, pentru FranceInfo.

După aceste afirmaţii, reacţiile au venit imediat.

Citește și: Dragnea a primit CE ȘI-A DORIT - Mai stă o săptămână la închisoare...

"Domnul Ravier îşi permite să-i judece cu expresii odioase pe cei care au dreptul să fie francezi (...) El a folosit expresia care este de un rasism odios şi pe care foarte puţini oameni din clasa politică o folosesc, pentru că este într-adevăr de extremă şi de cea mai proastă extremă dreaptă", a replicat Sandra Regol, secretar general-adjunct al Partidului Verde European.

"Evident că la RN (n.r. - partidul Adunarea Naţională) este momentul deconspirării şi, când măştile cad, RN-ul de după este, nu în mod surprinzător, RN-ul dinainte”, a scris pe Twitter liderul Partidului Socialist, Olivier Faure.

"În momentele rare în care Stephane Ravier înscrie, o face întotdeauna împotriva echipei lui, împotriva Franţei", a scris pe Twitter preşedintele grupului partidului "La République en marche!" din camera deputaţilor.

Atacantul Karim Benzema revine la naţionala Franţei după o absenţă de şase ani, el fiind convocat de selecţionerul Didier Deschamps pentru Euro-2020.

Benzema, 33 de ani, a fost suspendat de la naţionala Franţei în decembrie 2015, ca urmare a implicării în cazul de şantaj contra unui coechipier, Mathieu Valbuena.

Ultimul meci jucat de atacantul Realului, de 33 de ani, a fost în octombrie 2015 şi în total el a strâns 81 de prezenţe în prima reprezentativă, pentru care a marcat de 27 de ori.