Mascații au descins în ZECI de locații din București și alte PATRU județe

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 20-05-2021 10:22

Poliţiştii din cadrul IGPR fac, joi, 20 de percheziţii domiciliare şi 14 verificări economice, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Brăila, Buzău şi Constanţa, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Au fost folosite 27 de firme pentru a eluda plata taxelor, prejudiciul fiind de 1 milion de lei, conform News.ro.

Potrivit IGPR, persoanele bănuite, prin intermediul a 27 de societăţi, ar fi eludat plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea în actele contabile de operaţiuni nereale, fiind cauzat un prejudiciu de un milion de lei.

Citește și: PROTEST la CCR, împotriva abuzurilor legale din pandemie

De asemenea, vor fi puse în aplicare 17 mandate de aducere, emise pe numele bănuiţilor, ce vor fi conduşi la sediul unităţii de poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt.

 

La acţiune, participă poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Brăila, Buzău şi Constanţa.