Cîţu a cedat în discuţia cu Marcel Ciolacu: PNRR ajunge în Parlament, viitoare reforme vor fi supuse la vot (SURSE)

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 20-05-2021 16:49
Actualizat: 20-05-2021 16:54

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a venit la Guvern alături de prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, Dumitru Costin, liderul BNS, şi Florin Jianu, preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Potrivit unor surse politice, în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii guvernului s-a ajuns la o înţelegere privind prezentarea PNRR în Parlament.

Astfe, Guvernul va merge săptămâna viitoare în Parlament, miercuri, pentru a prezenta Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În plus, la solicitarea PSD, premierul şi miniştrii au fost de acord ca toate reformele incluse în PNRR să fie discutate cu partenerii sociali şi să fie votate în Parlament, potrivit unor surse participante la discuţii.

Guvernul nu a prezentat în cadrul întâlnirii niciun plan concret, doar au prezentat sumar unele chestiuni, PNRR nefiind finalizat. PSD a cerut sprijin concret pentru firmele româneşti sub formă de granturi pentru dezvoltare şi crearea de locuri de muncă, dar şi descentralizare, astfel încât autorităţile locale să poate accesa direct banii. Ministrul Ghinea s-a opus ideii de descentralizare, în ciuda faptului că există probleme la minister în privinţa capacităţii de absorbţie.

PSD a mai solicitat transparenţă şi control, astfel încât fondurile să nu fie date pe bază de culoare politică, ci să existe o ditribuire echitabilă între toate regiunile, dar şi între oraşele mari şi urbanul mic şi rural. De asemenea, PSD a solicitat finanţarea Autostrăzii Moldovei.

Cele două părţi au convenit să existe informări periodice în Parlament cu privire la stadiul implementării proiectelor, iar social-democraţii s-au exprimat împotriva externalizării PNRR către firmele de consultanţă.