Guvernul italian pregătește un vast plan de susţinere a economiei

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 20-05-2021 23:32

Guvernul italian a adoptat joi un nou pachet de măsuri de ajutor în valoare de 40 miliarde de euro pentru a combate ravagiile create de criza coronavirusului în economie şi pentru a susţine afacerile şi gospodăriile, transmite AFP.

Peste 15 miliarde de euro vor fi consacrate societăţilor şi antreprenorilor pe cont propriu aflaţi în dificultate, care au pierdut cel puţin 30% din încasări în 2020 ca urmare a crizei economice declanşate pe fondul pandemiei, scrie Agerpres.ro.

"Acum trebuie accelerate şi reformele pentru a susţine redresarea", a comentat Carlo Bonomi, preşedintele principalei organizaţii patronale din Italia, Confindustria.

Sectorul turismului, lovit dur de restricţiile care au vizat frânarea pandemiei, va beneficia de ajutoare de peste 3 miliarde de euro pentru relansarea activităţii.

Din 26 aprilie, guvernul de la Roma a început o ridicare progresivă a restricţiilor anti-COVID-19, mai ales cu deschiderea restaurantelor, a cinematografelor şi sălilor de concerte. O parte din noile măsuri de ajutor anunţate va fi consacrată domeniilor care rămân închise, cum sunt sălile de jocuri sau discotecile.

Fondurile adoptate joi se adaugă celor 32 de miliarde de euro deblocate în ianuarie, la precedenta rectificare bugetară, şi care au mers către sectoarele economice "sinistrate" în urma pandemiei.

De la începutul pandemiei, Italia a mobilizat peste 130 de miliarde de euro pentru relansarea sectoarelor economice unde activităţile au fost suspendate în timpul lockdown-urilor.

În paralel, guvernul lui Mario Draghi a trebuit să revizuiască previziunile privind deficitul bugetar pe anul în curs la 11,8% din PIB, faţă de 9,5% în 2020. Totodată, datoria publică ar urma să crească la 159,8% din PIB în acest an, a doua rată cea mai ridicată din zona euro, după Grecia.

Şocul generat de pandemie în economia italiană a fost dur anul trecut: PIB-ul a scăzut cu 8,9%, cea mai gravă recesiune după al doilea război mondial.

Pentru 2021, Italia mizează pe o creştere a PIB cu 4,5%, cu integrarea efectului măsurilor de relansare prevăzute în planul de investiţii de 222,1 miliarde de euro, finanţat în mare parte din fonduri europene.