Guvernul schimbă macazul. Emoția va lua locul rațiunii în strategia de vaccinare

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 25-05-2021 14:52
Actualizat: 25-05-2021 16:25

Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat marți, într-o conferință de presă, pe fondul scăderii interesului populației pentru vaccinare, că Guvernul va lansa o amplă campanie „emoțională” de încurajare a românilor să se vaccineze.

„Guvernul a pregatit o campanie care va demara in curand pe toate canalele media, campanie care are ca element central partea emotionala - ceea ce ne-a lipsit in toata aceasta pandemie. Distantarea fizica a fost necesara, iar vaccinarea este solutia prin care noi putem reveni unii langa altii, putem reveni la normalitate. Speram ca aceasta campanie de comunicare sa fie un plus in ceea ce priveste importanta vaccinarii”, a spus Valeriu Gheorghiță.

„Suntem preocupati de temerile oamenilor Nu ne intereseaza cifre, statistici, ci sa se poata vaccina fie. Trebuie prin toate mjloacele sa spulberam teama oamenilor”, a zis Valeriu Gheorghiță.