Consultanţă juridică gratuită, la sediul Primăriei Sectorului 5, pentru cetăţeni cu situaţie precară

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 26-05-2021 17:45

Avocaţi ai Baroului Bucureşti vor oferi consultanţă juridică gratuită cetăţenilor Sectorului 5 cu situaţie precară, la sediul autorităţii locale, după ce Consiliul Local a adoptat în şedinţa de miercuri o hotărâre în acest sens.

Hotărârea - adoptată cu 17 voturi 'pentru' şi 10 'împotrivă' - prevede aprobarea unui protocol de colaborare între Baroul Bucureşti şi autoritatea locală. Obiectul protocolului îl constituie colaborarea pentru asigurarea accesului la justiţie, inclusiv în materia ajutorului public extrajudiciar în materie civilă, prin facilitarea acordării de asistenţă extrajudiciară prin avocat la sediul Primăriei, potrivit agerpres.ro.

Aspectele vizate de protocol se referă la: implementarea unui sistem de cooperare prin desemnarea unor avocaţi înscrişi în cadrul Registrului de Asistenţă Judiciară din cadrul Baroului Bucureşti, în vederea acordării de asistenţă extrajudiciară, respectiv acordarea de consultaţii, formularea de cereri, petiţii, sesizări, iniţierea altor demersuri legale, precum şi reprezentarea în faţa unor autorităţi sau instituţii publice, altele decât cele judiciare sau cu atribuţii jurisdicţionale, în vederea realizării unor drepturi sau interese legitime; punerea la dispoziţie de către Primărie a unui spaţiu adecvat acordării de asistenţă extrajudiciară prin avocat persoanelor care pot beneficia de aceasta, în condiţiile legii.

Protocolul de colaborare intră în vigoare la data semnării lui şi este valabil un an, cu posibilitatea de prelungire prin act adiţional, potrivit referatului de aprobare a hotărârii iniţiate de consilierul local PNL Claudia-Ramona Pop.