Sorin Cîmpeanu recunoaște: Sunt convins că numărul celor care au avut dificultăţi în procesul de învăţare online este mult mai mare decât cifrele oficiale

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 27-05-2021 23:24
Actualizat: 28-05-2021 06:10

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, joi seară, că 250.000 de elevi sunt înscrişi în cadrul programului de ore remediale pentru recuperarea materiei predate în pandemie, dar se declară convins că numărul celor care au avut de suferit pe durata orelor online este mult mai mare, anunță news.ro.

”Numărul celor înscrişi în programul de ore remediale este de 250.000. Convingerea mea este că numărul celor care au avut dificultăţi (...) este mult mai mare, pierderile sunt foare mari. Este vorba de multe sute de mii, nu doar de 250.000 de elevi”, a declarat, joi seară, la Realitatea PLUS, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a apreciat că recuperarea se va putea face doar în timp.

”Eu sunt convins că numărul celor care au avut dificultăţi în cadrul procesului de învăţare online este mult mai mare decât cifrele oficiale. Recuperarea se poate face doar în timp. Pe perioada verii susţinem orice iniţiativă (...) de comun acord profesorii şi elevii dacă vor să deruleze acţiuni, Ministerul educaţiei le susţine”, a mai adăugat ministrul.

Întrebat dacă au avut loc pierderi care nu se mai pot recupera, ministrul a afirmat: ”Din păcate, da. Mă gândesc la elevii care vor susţine examenele naţinale şi nu vor mai putea participa la ore de recuperare anul viitor (...) va fi un proces de durată”.

Sorin Cîmpeanu a precizat că pierderi au suferit elevii din toat ţările, chiar şi în sisteme de învăţământ performante.