570 de copii au fost salvaţi, de sub controlul traficanţilor de droguri, de poliția britanică într-o amplă operaţiune antidrog

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 27-05-2021 23:06

Peste 570 de copii au fost salvaţi de sub controlul traficanţilor de droguri, într-o serie de percheziţii efectuate de poliţie în Marea Britanie, informează dpa.

Poliţia a reţinut 1.100 persoane şi a capturat 292 de arme - printre care 33 arme de foc şi 219 arme albe - în cadrul unei operaţiuni desfăşurate la nivel naţional pentru a destructura 'liniile districtuale', scrie agerpres.ro.

Acestea reprezintă un model de distribuţie în care traficanţii folosesc telefoane mobile pentru a ajuta la livrarea drogurilor dinspre marile oraşe către zone rurale. Copii şi adulţi vulnerabili sunt adesea folosiţi în acest proces.

Forţele poliţiei britanice au percheziţionat 904 locuinţe, au salvat 1.138 persoane vulnerabile, dintre care 570 de copii, iar 80 de 'linii districtuale' au fost identificate cu ajutorul telefoanelor mobile confiscate.

Ultimele arestări au avut loc între 17 şi 23 mai.

În prezent în Marea Britanie sunt active aproximativ 600 de bande infracţionale specializate în distribuţia de droguri în provincie, faţă de 2.000 în urmă cu doi ani.