Paul Whelan rămâne în închisorile rusești - Moscova şi Washingtonul nu discută în prezent despre un posibil schimb de prizonieri

Autor: George Traicu
Publicat: 28-05-2021 10:01

Moscova şi Washingtonul nu discută în prezent despre un posibil schimb de deţinuţi prin care s-ar asigura eliberarea lui Paul Whelan, un fost puşcaş marin american întemniţat în Rusia, a anunţat Serghei Riabkov, adjunct al ministrului de externe rus, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.

În iunie anul trecut, Paul Whelan (51 de ani), care deţine cetăţeniile americană, britanică, canadiană şi irlandeză, a fost condamnat de Rusia la 16 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de spionaj.

Whelan a fost arestat la 28 decembrie 2018, la Moscova, într-un context deja complicat de acest tip de cazuri între Rusia şi Occident. Serviciile de securitate ruse susţin că l-au reţinut pe fostul puşcaş marin american ''în timp ce acesta comitea un act de spionaj'', ceea ce el dezminte.

Paul Whelan a susţinut după arestarea sa că a fost maltratat de gardieni şi i s-a refuzat asistenţa medicală, acuzaţii respinse de autorităţile ruse, care l-au acuzat la rândul lor că susţine în mod fals că are probleme de sănătate pentru a atrage atenţia asupra cazului său.