Frăția dictatorilor - Țările care l-au felicitat pe Bashar al-Assad pentru câștigarea alegerilor

Autor: George Traicu
Publicat: 28-05-2021 13:01

Ministerul rus al Afacerilor Externe a salutat vineri victoria "convingătoare" a lui Bashar Al-Assad în alegerile prezidenţiale de miercuri din Siria, denunţând totodată criticile occidentale la adresa aliatului său, relatează AFP.

"Victoria convingătoare a şefului de stat în exerciţiu" este, potrivit unui comunicat al diplomaţiei ruse, "un pas important spre întărirea stabilităţii" în Siria.

Rusia este implicată militar în Siria din 2015, intervenţie care a cuprins în special intense lovituri aeriene şi care a salvat regimul lui Assad.

După un deceniu de război civil, Bashar Al-Assad a rămas neclintit la frâiele ţării, fiind reales, potrivit rezultatelor oficiale comunicate joi, cu peste 95% dintre voturi, pentru al patrulea mandat.

Moscova consideră criticile Occidentului legate de realegerea sa drept "o presiune politică grosolană asupra Damascului şi o nouă tentativă de ingerinţă în afacerile interne ale Siriei".

Triumful lui Assad a mai fost salutat vineri şi de Beijing, purtătorul de cuvânt al MAE chinez Zhao Lijian asigurând că ţara sa "susţine cu fermitate Siria în prezervarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii sale teritoriale", a consemnat Reuters.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro i-a trimis de joi un mesaj de felicitare lui Assad pentru victoria sa din "ziua democratică exemplară" de 26 mai, într-un mesaj transmis de cancelaria sa şi care evocă o "victorie a păcii şi suveranităţii naţionale asupra războiului crud impus poporului sirian frate, care, sub conducerea preşedintelui Assad, a rezistat cu admirabile demnitate şi patriotism ambiţiilor forţelor imperialiste şi grupurilor teroriste ce au încercat zadarnic să-l înfrângă", a relatat EFE.