Brentford a promovat în Premier League după 74 de ani de absență

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 30-05-2021 09:34

Formaţia Brentford, locul 3 în Championship la finalul sezonului regulat, a câştigat barajul de promovare în Premier League.

Sâmbătă, Brentford a învins, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Swansea City, locul 4 în finalul sezonului regulat, în finala barajului, care a avut loc pe Stadionul Wembley, potrivit news.ro.

Au marcat: Toney '10 (p), Marcondes '20. Fulton (Swansea) a fost eliminat, în minutul 65.

În semifinale, Brentford a trecut de Bournemouth (locul 6), după 0-1, în deplasare şi 3-1, acasă, iar Swansea, de Barnsley (locul 5), scoruri 1-0, în depalsare şi 1-1, acasă.

"Ca să fiu cinstit, vreau doar să mă îmbăt foarte mult în această seară şi apoi poate voi începe să mă gândesc la asta, luni ", a spus antrenorul nou-promovatei, Thomas Frank.

"Albinele" au jucat ultima dată în prima ligă engleză în 1947. Anul trecut, Brentford a ratat promovara în finala barajului, după 1-2 cu Fulham, pe Wembley.

După sezonul recent încheiat, au promobat direct Norwich, locul 1 în Championship, şi Watford, ocpanta locului al doilea. Au retrogradat din Premier League echipele Fulham, locul 18, West Bromwich Albion, locul 19, şi Sheffield United, locul 20.