Parchetul General, informații despre mașina explodată la Arad: anchetă pentru omor cu premeditare

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 31-05-2021 12:51
Actualizat: 31-05-2021 12:57

Parchetul General a emis un comunicat de presă referitor la mașina care a explodat la Arad. Procurorii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare.

”COMUNICAT privind stadiul anchetei având ca obiect explozia unui autoturism în parcarea unui magazin din Arad în dimineața zilei de 29.05.2021

În continuarea comunicatului de presă din data de 29 mai 2021 (https://www.mpublic.ro/content/c_29-05-2021-20-05), referitor la cauza având ca obiect explozia unui autoturism în parcarea unui magazin din Arad în dimineața zilei de 29.05.2021, Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații privind stadiul anchetei:

• Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin.

• În cursul zilei de ieri, a fost finalizată cercetarea la fața locului.

• Procurorul de caz a dispus realizarea mai multor lucrări criminalistice (expertize și constatări) din multiple specialități, raportat la natura complexă a aspectelor care sunt investigate.

• În cauză au fost audiate mai multe persoane, în continuare fiind efectuate activități de urmărire penală în ritm continuu și susținut.

În vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiție și soluționării cu celeritate a cauzei, au fost alocate importante resurse umane și logistice de către Poliția Română, care își desfășoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică.

Pe măsura derulării cercetărilor vom comunica informații suplimentare, în limitele impuse de Codul de procedură penală și de Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019.”, informează Parchetul General.