Ambasadorul Ucrainei în Moldova: Rusia este prezentă ca parte la conflict în Transnistria și Donbas

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 01-06-2021 18:06
Actualizat: 01-06-2021 13:02

Atât în Transnistria, cât şi în Donbas, "Rusia este prezentă ca parte la conflict", spune ambasadorul Ucrainei în Moldova, Marko Shevchenko.

"Având în vedere eforturile autorităţilor moldoveneşti, vedem, în afară de recunoaşterea Transnistriei ca parte la conflict şi negocierile directe cu Transnistria, în afară de stabilirea negocierilor directe în anumite zone, Tiraspol continuă să insiste că nu face parte din Moldova.

Moldova nu este de acord categoric cu acest lucru. Dar şi Rusia, apropo, că nu recunoaşte Transnistria ca fiind independentă", a spus ambasadorul.

El a menţionat că poziţia Ucrainei în procesul de negociere cu privire la soluţionarea transnistreană în formatul "5 + 2" nu s-a schimbat de mulţi ani, notează știri.md

"Această poziţie este respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova", a reamintit diplomatul.

Potrivit acestuia, Transnistria este o parte integrantă a Moldovei, care poate avea un statut special în conformitate cu legislaţia sa.

"Ucraina, spre deosebire de ceilalţi mediatori, nu insistă asupra unui sau altui statut şi nu susţine nicio federalizare. Ucraina este pregătită să sprijine orice plan de soluţionare, orice statut, dacă nu este încalcată integritatea teritorială, suveranitatea şi securitatea naţională a Moldovei", a subliniat Marko Shevchenko.