Clotilde Armand solicită Prefecturii să declare STARE de ALERTĂ în Sectorul 1 al Capitalei

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 04-06-2021 11:10

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a solicitat Comitetului Local pentru Situații de Urgență să înainteze Prefecturii Capitalei o adresă prin care să instituie starea de alertă în Sectorul 1, din cazua faptului că nu se mai ridică gunoiul.

”Am solicitat Comitetului Local pentru Situații de Urgență să înainteze Prefecturii Municipiului București o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situației sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 cauzată de șantajul și suspendarea coletării gunoiului de către operatorul de salubritate.

În paralel, am purtat discuții cu firmele de sortare a gunoiului din Sectorul 1 și am ajuns la un acord. Am aflat că stațiile de sortare și-au redeschis porțile începând de astăzi dimineață pentru a primi gunoiul colectat de Romprest. Aceste stații erau închise din cauza neachitării de către compania Romprest a facturilor datorate în ciuda plăților făcute de Primăria Sectorului 1.

PS:

Vă rog să sunați la Poliția Locală Sector 1 și continuați să reclamați neridicarea gunoiului Dvs. Este foarte important acest lucru. O să vă explic mai târziu de ce. Știu că nu este cea mai confortabilă situație: vă citesc mesajele, umblu zilnic în sector și văd cu ochii mei ce se întâmplă. Dar de asta suntem noi aici. Să rezolvăm problemele. Acest episod negru din istoria Sectorului 1 cauzat de politicieni corupți și mafia gunoaielor va lua curând sfârșit. Vă promit.

Mulțumesc tuturor celor care sunteți alături de mine.”, scrie Clotilde Armand.