Ben Affleck şi Alice Braga vor juca în thrillerul 'Hypnotic', noul film al regizorului Robert Rodriguez

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 04-06-2021 14:07

Actriţa braziliană Alice Braga a fost cooptată de cineastul Robert Rodríguez pentru juca în noul său film "Hypnotic", un thriller care îl va avea ca protagonist pe Ben Affleck, potrivit portalului Deadline citat de EFE, conform agerpres.

Ben Affleck va juca rolul unui detectiv care vrea să elucideze misterioasa dispariţie a fiicei sale, în timp ce încarcă să rezolve o serie de jafuri şi de crime sofisticate.

Robert Rodriguez a scris scenariul la "Hypnotic" alături de Max Borenstein, care a lucrat ca scenarist la filme precum "Kong: Skull Island" (2017), sau "Godzilla vs. Kong" (2021). Rodriguez, care regizează acest thriller, este de asemenea producătorul filmului.

Cineastul hispanic este unul dintre autorii cei mai originali de la Hollywood, având în vedere că filmografia cuprinde titluri ce combină genul "gore" şi violenţa din filmele destinate adulţilor, precum "Sin City" (2005), "From Dusk Till Dawn" (1996) sau "Planet Terror" (2007), cu genul fantastic pentru adolescenţi, precum seria "Spy Kids", sau "We Can Be Heroes" (2020).

Ben Affleck se poate lăuda cu două premii Oscar în cariera sa: pentru cel mai bun scenariu original cu "Good Will Hunting" (1997), pe care l-a împărţit cu Matt Damon; şi pentru cel mai bun film "Argo" (2012) pe care l-a şi regizat.

Se preconizează ca filmările la "Hypnotic" să înceapă în septembrie la Austin (SUA).

Înainte de a se alătura distribuţiei acestui film, Alice Braga va putea fi văzută anul acesta în "Queen of the South" (Regina Sudului), serialul în care interpretează emblematicul personaj Teresa Mendoza, creat special pentru ea de scriitorul spaniol Arturo Pérez-Reverte.

Lansat în aprilie, cel de-al cincilea şi ultim sezon la "Queen of the South" va fi difuzat în data de 9 iunie.

Anul 2021 va fie foarte intens pentru Alice Braga, cunoscută din filme ca "Cidade de Deus" (2002) şi "I Am Legend" (2007), care va fi prezentă în august pe afişul noului lungmetraj "The Suicide Squad", al regizorului James Gunn, în care joacă alături de Margot Robbie, Idris Elba şi John Cena.